Faptele apostolilor 5
1 Dar un om, numit Anania, a vîndut o moșioară, cu nevastă-sa Safira,
2 și a oprit o parte din preț, cu știrea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, și a pus-o la picioarele apostolilor.
3 Petru i-a zis: „Anania, pentruce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfînt, și să ascunzi o parte din prețul moșioarei?
4 Dacă n’o vindeai, nu rămînea ea a ta? Și, după ce ai vîndut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s’a putut naște un astfel de gînd în inima ta? N’ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.“
5 Anania, cînd a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, și și-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toți ceice ascultau aceste lucruri.
6 Flăcăii s’au sculat, l’au învelit, l-au scos afară, și l-au îngropat.
7 Cam după trei ceasuri, a intrat și nevastă-sa, fără să știe ce se întîmplase.
8 Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atît ați vîndut moșioara?“ „Da“, a răspuns ea, „cu atîta.“
9 Atunci Petru i-a zis: „Cum de v’ați înțeles între voi să ispitiți pe Duhul Domnului? Iată picioarele celorce au îngropat pe bărbatul tău, sînt la ușă, și te vor lua și pe tine.“
10 Ea a căzut îndată la picioarele lui, și și-a dat sufletul. Cînd au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară, și au îngropat-o lîngă bărbatul ei.
11 O mare frică a cuprins toată adunarea și pe toți cei ce au auzit aceste lucruri.
12 Prin mînile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod. Toți stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,
13 și niciunul din ceilalți nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
14 Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult;
15 pînă acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe ulițe, și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci cînd va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
16 Mulțimea, deasemenea, alerga la Ierusalim, din cetățile vecine, și aducea pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate: și toți se vindecau.
17 Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s’au sculat plini de pizmă,
18 au pus mînile pe apostoli, și i-au aruncat în temnița de obște.
19 Dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară, și le-a zis:
20 „Duceți-vă, stați în Templu, și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.“
21 Cînd au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis de dimineață în Templu, și au început să învețe pe norod. Marele preot și cei ce erau cu el, au venit pe neașteptate, au adunat Soborul și pe toată bătrînimea fiilor lui Israel, și au trimes la temniță să aducă pe apostoli.
22 Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniță. S’au întors și au spus astfel:
23 „Temnița am găsit-o încuiată cu toată grija, și pe păzitori stînd în picioare la uși; dar, cînd am deschis, n’am găsit pe nimeni înlăuntru.“
24 Cînd au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului și preoții cei mai de seamă au rămas înmărmuriți, și nu știau ce să creadă despre apostoli și despre urmările acestei întîmplări.
25 Cineva a venit și le-a spus: „Iată că oamenii, pe cari i-ați băgat în temniță, stau în Templu, și învață pe norod.“
26 Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, și i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod.
27 După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Și marele preot i-a întrebat astfel:
28 „Nu v’am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră, și căutați să aruncați asupra noastră sîngele acelui om.“
29 Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decît de oameni!
30 Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorît, atîrnîndu-L pe lemn.
31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui, și L-a făcut Domn și Mîntuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor.
32 Noi sîntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfînt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.“
33 Cînd au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă și s-au sfătuit să-i omoare.
34 Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învățător al Legii, prețuit de tot norodul, s’a sculat în picioare în Sobor și a poruncit să scoată puțin afară pe apostoli.
35 Apoi le-a zis: „Bărbați Israeliți, luați seama bine ce aveți de gînd să faceți oamenilor acestora.
36 Căci nu de mult s’a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, și la care s’au alipit aproape patru sute de bărbați. El a fost omorît, și toți cei ce îl urmaseră, au fost risipiți și nimiciți.
37 După el s’a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, și a tras mult norod de partea lui: a perit și el, și toți cei ce-l urmaseră, au fost risipiți.
38 Și acum, eu vă spun: «Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia, și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este dela oameni, se va nimici;
39 dar dacă este dela Dumnezeu, n’o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.“
40 Ei au ascultat de el. Și, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, și le-au dat drumul.
41 Ei au plecat dinaintea Soborului, și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți, pentru Numele Lui.
42 Și în fiecare zi, în Templu și acasă, nu încetau să învețe pe oameni, și să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.
Acts 5
1 But a certain man named Ananias, with Sapphira his wife, sold a possession,2 and kept back part of the price, his wife also being privy to it, and brought a certain part, and laid it at the apostles’ feet.3 But Peter said, Ananias, why hath Satan filled thy heart to lie to the Holy Spirit, and to keep back part of the price of the land?4 While it remained, did it not remain thine own? and after it was sold, was it not in thy power? How is it that thou hast conceived this thing in thy heart? thou has not lied unto men, but unto God.5 And Ananias hearing these words fell down and gave up the ghost: and great fear came upon all that heard it.6 And the young men arose and wrapped him round, and they carried him out and buried him.7 And it was about the space of three hours after, when his wife, not knowing what was done, came in.8 And Peter answered unto her, Tell me whether ye sold the land for so much. And she said, Yea, for so much.9 But Peter said unto her, How is it that ye have agreed together to try the Spirit of the Lord? behold, the feet of them that have buried thy husband are at the door, and they shall carry thee out.10 And she fell down immediately at his feet, and gave up the ghost: and the young men came in and found her dead, and they carried her out and buried her by her husband.11 And great fear came upon the whole church, and upon all that heard these things.12 And by the hands of the apostles were many signs and wonders wrought among the people; and they were all with one accord in Solomon’s porch.13 But of the rest durst no man join himself to them: howbeit the people magnified them;14 and believers were the more added to the Lord, multitudes both of men and women;15 insomuch that they even carried out the sick into the streets, and laid them on beds and couches, that, as Peter came by, at the least his shadow might overshadow some one of them.16 And there also came together the multitudes from the cities round about Jerusalem, bring sick folk, and them that were vexed with unclean spirits: and they were healed every one.17 But the high priest rose up, and all they that were with him (which is the sect of the Sadducees), and they were filled with jealousy,18 and laid hands on the apostles, and put them in public ward.19 But an angel of the Lord by night opened the prison doors, and brought them out, and said,20 Go ye, and stand and speak in the temple to the people all the words of this Life.21 And when they heard this, they entered into the temple about daybreak, and taught. But the high priest came, and they that were with him, and called the council together, and all the senate of the children of Israel, and sent to the prison-house to have them brought.22 But the officers that came found them not in the prison; and they returned, and told,23 saying, The prison-house we found shut in all safety, and the keepers standing at the doors: but when we had opened, we found no man within.24 Now when the captain of the temple and the chief priests heard these words, they were much perplexed concerning them whereunto this would grow.25 And there came one and told them, Behold, the men whom ye put in the prison are in the temple standing and teaching the people.26 Then went the captain with the officers, and brought them, but without violence; for they feared the people, lest they should be stoned.27 And when they had brought them, they set them before the council. And the high priest asked them,28 saying, We strictly charged you not to teach in this name: and behold, ye have filled Jerusalem with your teaching, and intend to bring this man’s blood upon us.29 But Peter and the apostles answered and said, We must obey God rather than men.30 The God of our fathers raised up Jesus, whom ye slew, hanging him on a tree.31 Him did God exalt with his right hand to be a Prince and a Saviour, to give repentance to Israel, and remission of sins.32 And we are witnesses of these things; and so is the Holy Spirit, whom God hath given to them that obey him.33 But they, when they heard this, were cut to the heart, and minded to slay them.34 But there stood up one in the council, a Pharisee, named Gamaliel, a doctor of the law, had in honor of all the people, and commanded to put the men forth a little while.35 And he said unto them, Ye men of Israel, take heed to yourselves as touching these men, what ye are about to do.36 For before these days rose up Theudas, giving himself out to be somebody; to whom a number of men, about four hundred, joined themselves: who was slain; and all, as many as obeyed him, were dispersed, and came to nought.37 After this man rose up Judas of Galilee in the days of the enrolment, and drew away some of the people after him: he also perished; and all, as many as obeyed him, were scattered abroad.38 And now I say unto you, Refrain from these men, and let them alone: for if this counsel or this work be of men, it will be overthrown:39 but if it is of God, ye will not be able to overthrow them; lest haply ye be found even to be fighting against God.40 And to him they agreed: and when they had called the apostles unto them, they beat them and charged them not to speak in the name of Jesus, and let them go.41 They therefore departed from the presence of the council, rejoicing that they were counted worthy to suffer dishonor for the Name.42 And every day, in the temple and at home, they ceased not to teach and to preach Jesus as the Christ.