previous next

Efeseni 4

Unitate în trupul lui Cristos

1 Așadar, eu, cel întemnițat pentru Domnul, vă îndemn să trăiți într-un mod vrednic de chemarea pe care v-a făcut-o Dumnezeu:2 cu toată smerenia, blândețea, cu răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste!3 Străduiți-vă să păstrați unitatea pe care o dă Duhul, prin legătura păcii.4 Este un singur trup și un singur Duh, așa cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde,5 un Domn, o credință, un botez,6 un Dumnezeu și Tată al tuturor, Care este deasupra tuturor, prin toți și în toți.

7 Dar fiecăruia dintre noi ne-a fost dat harul după măsura darului lui Cristos.

8 De aceea Scriptura spune:
„Când S-a suit în înălțime,
a luat în sclavie captivitatea
și a dat daruri oamenilor.“t

9 Când se spune „S-a suit“, înseamnă că, înainte, El coborâse în părțile mai de jos ale pământului.10 El, Cel Care a coborât, este Același cu Cel Care S-a suit mai sus de ceruri, ca să umple toate lucrurile.11 El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alții profeți, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători,12 pentru echiparea sfinților pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos,13 până când vom ajunge toți la unitate în credință și în cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur și la măsura maturitățiit plinătății lui Cristos,14 ca să nu mai fim copii duși de valuri și purtați de orice vânt de învățătură dată prin viclenia oamenilor care înșală prin șiretlicurile lor,15 ci, spunând adevărul în dragoste, să creștem în toate privințele în El, Care este capul, Cristos.16 Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin toate ligamentele de susținere, crește și se zidește pe sine în dragoste, după cum fiecare parte își face lucrarea.

Îmbrăcați cu omul cel nou

17 Așadar, vă spun aceasta și depun mărturie în Domnul: nu mai trăiți ca păgânii, în deșertăciunea gândirii lor!18 Ei au mintea întunecată și sunt despărțiți de viața lui Dumnezeu datorită lipsei lor de cunoaștere, care este o urmare a împietririi lor.19 Ei nu mai au rușine; s-au dedat depravării, trăind cu lăcomie în toate necurățiile.20 Dar voi nu așa L-ați cunoscut pe Cristos!21 Cu siguranță, ați auzit despre El și, ca urmași ai Lui, ați fost învățați adevărul care este în Isus.22 Ați fost învățați, în ce privește felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se pervertește după poftele înșelătoare,23 să vă înnoiți în atitudinea minții voastre24 și să vă îmbrăcați cu omul cel nou, care este creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr.

25 Așadar, lăsați-vă de minciună și „fiecare să spună semenului său adevărul“t, pentru că suntem mădulare unii altora.26 „Mâniați-vă și nu păcătuiți!“t Nu lăsați să apună soarele peste mânia voastră!27 Nu dați ocazie diavoluluit!28 Cel care a furat, să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze, ca să-și câștige existența în mod cinstit și să-l poată ajuta pe cel ce este în nevoie.29 Să nu vă iasă din gură nici un cuvânt stricat, ci numai ceea ce este folositor pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud.30 Să nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin Care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării!31 Orice amărăciune, mânie, furie, țipăt și blasfemie și orice răutate să piară dintre voi!32 În schimb, fiți buni unii cu alții, plini de compasiune, iertându-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu, în Cristos.

EPHESIANS 4

Unity with Christ

1 As a prisoner of the Lord, I beg you to live in a way that is worthy of the people God has chosen to be his own. 2 t Always be humble and gentle. Patiently put up with each other and love each other. 3 Try your best to let God's Spirit keep your hearts united. Do this by living at peace. 4 All of you are part of the same body. There is only one Spirit of God, just as you were given one hope when you were chosen to be God's people. 5 We have only one Lord, one faith, and one baptism.

6 There is one God who is the Father of all people. Not only is God above all others, but he works by using all of us, and he lives in all of us.
7 Christ has generously divided out his gifts to us.

8 t As the Scriptures say,
“When he went up
to the highest place,
he led away many prisoners
and gave gifts to people.”
9 When it says, “he went up,” it means that Christ had been deep in the earth.

10 This also means that the one who went deep into the earth is the same one who went into the highest heaven, so he would fill the whole universe.
11 Christ chose some of us to be apostles, prophets, missionaries, pastors, and teachers, 12 so his people would learn to serve and his body would grow strong.

13 This will continue until we are united by our faith and by our understanding of the Son of God. Then we will be mature, just as Christ is, and we will be completely like him.t
14 We must stop acting like children. We must not let deceitful people trick us by their false teachings, which are like winds that toss us around from place to place. 15 Love should always make us tell the truth. Then we will grow in every way and be more like Christ, the head

16 t of the body. Christ holds it together and makes all of its parts work perfectly, as it grows and becomes strong because of love.

The Old Life and //the New Life


17 As a follower of the Lord, I order you to stop living like stupid, godless people. 18 Their minds are in the dark, and they are stubborn and ignorant and have missed out on the life that comes from God. They no longer have any feelings about what is right,

19 and they are so greedy they do all kinds of indecent things.
20-21 But this isn't what you were taught about Jesus Christ. He is the truth, and you heard about him and learned about him. 22 t You were told that your foolish desires will destroy you and that you must give up your old way of life with all its bad habits. 23 Let the Spirit change your way of thinking

24 t and make you into a new person. You were created to be like God, and so you must please him and be truly holy.

Rules for the New Life


25  t We are part of the same body. Stop lying and start telling each other the truth. 26 t Don't get so angry that you sin. Don't go to bed angry

27 and don't give the devil a chance.

28 If you are a thief, quit stealing. Be honest and work hard, so you will have something to give to people in need.

29 Stop all your dirty talk. Say the right thing at the right time and help others by what you say.

30 Don't make God's Spirit sad. The Spirit makes you sure that someday you will be free from your sins.
31 Stop being bitter and angry and mad at others. Don't yell at one another or curse each other or ever be rude. 32 t Instead, be kind and merciful, and forgive others, just as God forgave you because of Christ.