Evrei 12
Dumnezeu Își disciplinează fiii
1 De aceea, întrucât suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne-ar putea împiedica și păcatul care ne prinde atât de strâns și să alergăm cu perseverență în cursa care ne stă înainte.2 Să ne fixăm atenția asupra lui Isus, Cel Care inițiază și desăvârșește credința, Cel Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea, și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!3 Gândiți-vă cu atenție la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire față de El Însuși din partea păcătoșilor, ca să nu vă lăsați descurajați și să nu renunțați.
4 Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului
5 și ați uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii:
„Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului,
nu te descuraja când ești mustrat de El,
6 pentru că Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește
și pedepsește pe orice fiu pe care-l primește.“t
7 Răbdați încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu niște fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui?8 Însă dacă voi nu aveți parte de disciplina de care au parte toți copiii, atunci sunteți copii nelegitimi, nu fii!9 Mai mult, în cazul părinților noștri omenești, ei ne-au disciplinat, iar noi i-am respectat; n-ar trebui, cu atât mai mult, să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim?10 Ei ne-au disciplinat pentru scurt timp, așa cum li s-a părut lor cel mai bine, însă El ne disciplinează pentru binele nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui.11 Întotdeauna, orice disciplinare este mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar, mai târziu, cei care au fost disciplinați prin ea adună rodul pașnic al dreptății.
12 De aceea, întăriți-vă brațele lipsite de putere și genunchii slăbiți!13 „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“t, pentru ca cel șchiop să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat!
14 Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul!15 Fiți atenți ca nici unul să nu se întoarcă de la harul lui Dumnezeu, ca nici un lăstar de amărăciune să nu crească și să provoace durere, iar prin el mulți să se pângărească!16 Fiți atenți ca nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc, ca Esau, care, pentru o mâncare, și-a vândut drepturile de întâi născut.17 Voi știți că, mai târziu, când a vrut să-și moștenească binecuvântarea, a fost respins, chiar dacă a căutat-o cu lacrimi, deoarece n-a găsit loc pentru pocăință.
18 Căci n-ați venit la un munte care poate fi atins și care este cuprins de foc; n-ați venit la întuneric, negură și furtună,19 nici la sunet de trâmbiță și la un glas ale cărui cuvinte i-au făcut pe cei ce l-au auzit să ceară să nu li se mai vorbească, –20 pentru că n-au putut îndura porunca dată, și anume: „Chiar dacă un animal atinge muntele, trebuie să fie omorât cu pietre!“t;21 priveliștea aceea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat și tremur!“t–22 ci ați venit la muntele Sion, la cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, la miile de îngeri adunați pentru sărbătoare,23 la Biserica întâilor născuți scriși în ceruri, la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, la duhurile desăvârșite ale celor drepți,24 la Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și la sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
25 Aveți grijă să nu-L respingeți pe Cel Ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat aceia care n-au vrut să-l asculte pe cel ce le-a adus mesajul divin pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ni-l aduce din ceruri!26 Atunci glasul Lui a clătinat pământul, dar acum a promis că: „Voi clătina încă o dată, nu numai pământul, ci și cerul.“t27 Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea a ceea ce poate fi clătinat, adică a lucrurilor create, astfel încât să rămână ceea ce nu poate fi clătinat.28 De aceea, întrucât primim o Împărăție care nu poate fi clătinată, să mulțumim și să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod care-I este plăcut, cu reverență și frică,29 pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“t.
HEBREWS 12
A Large Crowd of Witnesses
1 t Such a large crowd of witnesses is all around us! So we must get rid of everything that slows us down, especially the sin that just won't let go. And we must be determined to run the race that is ahead of us. 2 t We must keep our eyes on Jesus, who leads us and makes our faith complete. He endured the shame of being nailed to a cross, because he knew later on he would be glad he did. Now he is seated at the right sidet of God's throne!
3 So keep your mind on Jesus, who put up with many insults from sinners. Then you won't get discouraged and give up.
4 None of you have yet been hurtt in your battle against sin.
5 t But you have forgotten that the Scriptures say to God's children,
“When the Lord punishes you,
don't make light of it,
and when he corrects you,
don't be discouraged.
6 The Lord corrects the people
he loves
and disciplines those
he calls his own.”
7 Be patient when you are being corrected! This is how God treats his children. Don't all parents correct their children? 8 God corrects all his children, and if he doesn't correct you, then you don't really belong to him.
9 Our earthly fathers correct us, and we still respect them. Isn't it even better to be given true life by letting our spiritual Father correct us?
10 Our human fathers correct us for a short time, and they do it as they think best. But God corrects us for our own good, because he wants us to be holy, as he is.
11 It is never fun to be corrected. In fact, at the time it is always painful. But if we learn to obey by being corrected, we will do right and live at peace.
12 t Now stand up straight! Stop your knees from shaking
13 t and walk a straight path. Then lame people will be healed, instead of getting worse.Warning against Turning from God
14 Try to live at peace with everyone! Live a clean life. If you don't, you will never see the Lord. 15 t Make sure no one misses out on God's wonderful kindness. Don't let anyone become bitter and cause trouble for the rest of you. 16 t Watch out for immoral and ungodly people like Esau, who sold his future blessingt for only one meal.
17 t You know how he later wanted it back. But there was nothing he could do to change things, even though he begged his father and cried.
18 t You have not come to a place like Mount Sinait that can be seen and touched. There is no flaming fire or dark cloud or storm 19 or trumpet sound. The people of Israel heard a voice speak. But they begged it to stop, 20 t because they could not obey its commands. They were even told to kill any animal that touched the mountain.
21 The sight was so frightening that Moses said he shook with fear.
22 You have now come to Mount Zion and to the heavenly Jerusalem. This is the city of the living God, where thousands and thousands of angels have come to celebrate. 23 Here you will find all of God's dearest children, t whose names are written in heaven. And you will find God himself, who judges everyone. Here also are the spirits of those good people who have been made perfect.
24 t And Jesus is here! He is the one who makes God's new agreement with us, and his sprinkled blood says much better things than the blood of Abel.t
25 t Make sure you obey the one who speaks to you. The people did not escape, when they refused to obey the one who spoke to them at Mount Sinai. Do you think you can possibly escape, if you refuse to obey the one who speaks to you from heaven?
26 t When God spoke the first time, his voice shook only the earth. This time he has promised to shake the earth once again, and heaven too.
27 The words “once again” mean that these created things will someday be shaken and removed. Then what cannot be shaken will last. 28 We should be grateful we were given a kingdom that cannot be shaken. And in this kingdom we please God by worshiping him and by showing him great honor and respect. 29 t Our God is like a destructive fire!