Evrei 12

1 și noi, dar, fiindcă sîntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.
2 Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvîrșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3 Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentruca nu cumva să vă pierdeți inima, și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.
4 Voi nu v’ați împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului.
5 și ați uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului, și nu-ți pierde inima cînd ești mustrat de El.
6 Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.“
7 Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?
8 Dar dacă sînteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sînteți niște feciori din curvie, iar nu fii.
9 și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, și să trăim?
10 Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui.
11 Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
12 Întăriți-vă dar mînile obosite și genunchii slăbănogiți;
13 croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentruca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat.
14 Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15 Luați seama bine ca nimeni să nu se abată dela harul lui Dumnezeu, pentruca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă turburare, și mulți să fie întinați de ea.
16 Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare și-a vîndut dreptul de întîi născut.
17 știți că mai pe urmă, cînd a vrut să capete binecuvîntarea n’a fost primit; pentrucă, măcar că o cerea cu lacrămi, n’a putut s’o schimbe.
18 Voi nu v’ați apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întunerec, nici de furtună,
19 nici de sunetul de trîmbiță, nici de glasul, care vorbea în așa fel că ceice l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
20 (pentrucă nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata“.
21 și priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încît Moise a zis: „Sînt îngrozit și tremur!“).
22 Ci v’ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23 de Biserica celor întîi născuți, cari sînt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvîrșiți,
24 de Isus, Mijlocitorul legămîntului celui nou, și de sîngele stropirii, care vorbește mai bine decît sîngele lui Abel.
25 Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n’au scăpat ceice n’au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pămînt, cu atît mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem dela Cel ce vorbește din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pămîntul, și care acum a făcut făgăduința aceasta: „Voi mai clătina încăodată nu numai pămîntul, ci și cerul“.
27 Cuvintele acestea „încă odată“ arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămînă lucrurile cari nu se clatină.
28 Fiindcă am primit dar o împărăție, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțămitori, și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică;
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor“.

Hebrews 12

1 Therefore let us also, seeing we are compassed about with so great a cloud of witnesses, lay aside every weight, and the sin which doth so easily beset us, and let us run with patience the race that is set before us,2 looking unto Jesus the author and perfecter of our faith, who for the joy that was set before him endured the cross, despising shame, and hath sat down at the right hand of the throne of God.3 For consider him that hath endured such gainsaying of sinners against himself, that ye wax not weary, fainting in your souls.4 Ye have not yet resisted unto blood, striving against sin:5 and ye have forgotten the exhortation which reasoneth with you as with sons, My son, regard not lightly the chastening of the Lord, Nor faint when thou art reproved of him;

6 For whom the Lord loveth he chasteneth, And scourgeth every son whom he receiveth.

7 It is for chastening that ye endure; God dealeth with you as with sons; for what son is there whom his father chasteneth not?8 But if ye are without chastening, whereof all have been made partakers, then are ye bastards, and not sons.9 Furthermore, we had the fathers of our flesh to chasten us, and we gave them reverence: shall we not much rather be in subjection unto the Father of spirits, and live?10 For they indeed for a few days chastened us as seemed good to them; but he for our profit, that we may be partakers of his holiness.11 All chastening seemeth for the present to be not joyous but grievous; yet afterward it yieldeth peaceable fruit unto them that have been exercised thereby, even the fruit of righteousness.12 Wherefore lift up the hands that hang down, and the palsied knees;13 and make straight paths for your feet, that that which is lame be not turned out of the way, but rather be healed.14 Follow after peace with all men, and the sanctification without which no man shall see the Lord:15 looking carefully lest there be any man that falleth short of the grace of God; lest any root of bitterness springing up trouble you, and thereby the many be defiled;16 lest there be any fornication, or profane person, as Esau, who for one mess of meat sold his own birthright.17 For ye know that even when he afterward desired to inherit the blessing, he was rejected; for he found no place for a change of mind in his father, though he sought it diligently with tears.18 For ye are not come unto a mount that might be touched, and that burned with fire, and unto blackness, and darkness, and tempest,19 and the sound of a trumpet, and the voice of words; which voice they that heard entreated that no word more should be spoken unto them;20 for they could not endure that which was enjoined, If even a beast touch the mountain, it shall be stoned;21 and so fearful was the appearance, that Moses said, I exceedingly fear and quake:22 but ye are come unto mount Zion, and unto the city of the living God, the heavenly Jerusalem, and to innumerable hosts of angels,23 to the general assembly and church of the firstborn who are enrolled in heaven, and to God the Judge of all, and to the spirits of just men made perfect,24 and to Jesus the mediator of a new covenant, and to the blood of sprinkling that speaketh better than that of Abel.25 See that ye refuse not him that speaketh. For if they escaped not when they refused him that warned them on earth, much more shall not we escape who turn away from him that warneth from heaven:26 whose voice then shook the earth: but now he hath promised, saying, Yet once more will I make to tremble not the earth only, but also the heaven.27 And this word, Yet once more, signifieth the removing of those things that are shaken, as of things that have been made, that those things which are not shaken may remain.28 Wherefore, receiving a kingdom that cannot be shaken, let us have grace, whereby we may offer service well-pleasing to God with reverence and awe:29 for our God is a consuming fire.