Luca 15
1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte.
2 Și Fariseii și cărturarii cîrteau și ziceau: „Omul acesta primește pe păcătoși, și mănîncă cu ei.“
3 Dar El le-a spus pilda aceasta:
4 „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe islaz, și se duce după cea pierdută, pînă cînd o găsește?
5 După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;
6 și, cînd se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și vecinii săi, și le zice: «Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.»
7 Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decît pentru nouă zeci și nouă de oameni neprihăniți cari n’au nevoie de pocăință.
8 Sau care femeie, dacă are zece lei (Grecește: drahme.) de argint, și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, și nu caută cu băgare de seamă pînă cînd îl găsește?
9 După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei, și zice: «Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem.»
10 Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.“
11 El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12 Cel mai tînăr din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.» Și tatăl le-a împărțit averea.
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tînăr a strîns totul, și a plecat într’o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducînd o viață destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
15 Atunci s’a dus și s’a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimes pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe cari le mîncau porcii, dar nu i le da nimeni.
17 Și-a venit în fire, și a zis: «Cîți argați ai tatălui meu au belșug de pîne, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta,
19 și nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.»
20 Și s’a sculat, și a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l-a văzut, și i s’a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, și l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău.»
22 Dar tatăl a zis robilor săi: «Aduceți repede haina cea mai bună, și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget, și încălțăminte în picioare.
23 Aduceți vițelul cel îngrășat, și tăiați-l. Să mîncăm și să ne veselim;
24 căci acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit.» Și au început să se veselească.
25 Fiul cel mai mare era la ogor. Cînd a venit și s’a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri.
26 A chemat pe unul din robi, și a început să-l întrebe ce este.
27 Robul acela i-a răspuns: «Fratele tău a venit înapoi, și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentrucă l-a găsit iarăș sănătos și bine.»
28 El s’a întărîtat de mînie, și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară, și l-a rugat să intre.
29 Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: «Iată, eu îți slujesc ca un rob de atîția ani, și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei;
30 iar cînd a venit acest fiu al tău, care ți-a mîncat averea cu femeile desfrînate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.»
31 «Fiule», i-a zis tatăl, «tu întotdeauna ești cu mine, și tot ce am eu este al tău.
32 Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentrucă acest frate al tău era mort, și a înviat, era pierdut și a fost găsit.“
Luke 15
1 Now all the publicans and sinners were drawing near unto him to hear him.2 And both the Pharisees and the scribes murmured, saying, This man receiveth sinners, and eateth with them.3 And he spake unto them this parable, saying,4 What man of you, having a hundred sheep, and having lost one of them, doth not leave the ninety and nine in the wilderness, and go after that which is lost, until he find it?5 And when he hath found it, he layeth it on his shoulders, rejoicing.6 And when he cometh home, he calleth together his friends and his neighbors, saying unto them, Rejoice with me, for I have found my sheep which was lost.7 I say unto you, that even so there shall be joy in heaven over one sinner that repenteth, more than over ninety and nine righteous persons, who need no repentance.8 Or what woman having ten pieces of silver, if she lose one piece, doth not light a lamp, and sweep the house, and seek diligently until she find it?9 And when she hath found it, she calleth together her friends and neighbors, saying, Rejoice with me, for I have found the piece which I had lost.10 Even so, I say unto you, there is joy in the presence of the angels of God over one sinner that repenteth.11 And he said, A certain man had two sons:12 and the younger of them said to his father, Father, give me the portion of thy substance that falleth to me. And he divided unto them his living.13 And not many days after, the younger son gathered all together and took his journey into a far country; and there he wasted his substance with riotous living.14 And when he had spent all, there arose a mighty famine in that country; and he began to be in want.15 And he went and joined himself to one of the citizens of that country; and he sent him into his fields to feed swine.16 And he would fain have filled his belly with the husks that the swine did eat: and no man gave unto him.17 But when he came to himself he said, How many hired servants of my father’s have bread enough and to spare, and I perish here with hunger!18 I will arise and go to my father, and will say unto him, Father, I have sinned against heaven, and in thy sight:19 I am no more worthy to be called your son: make me as one of thy hired servants.20 And he arose, and came to his father. But while he was yet afar off, his father saw him, and was moved with compassion, and ran, and fell on his neck, and kissed him.21 And the son said unto him, Father, I have sinned against heaven, and in thy sight: I am no more worthy to be called thy son.22 But the father said to his servants, Bring forth quickly the best robe, and put it on him; and put a ring on his hand, and shoes on his feet:23 and bring the fatted calf, and kill it, and let us eat, and make merry:24 for this my son was dead, and is alive again; he was lost, and is found. And they began to be merry.25 Now his elder son was in the field: and as he came and drew nigh to the house, he heard music and dancing.26 And he called to him one of the servants, and inquired what these things might be.27 And he said unto him, Thy brother is come; and thy father hath killed the fatted calf, because he hath received him safe and sound.28 But he was angry, and would not go in: and his father came out, and entreated him.29 But he answered and said to his father, Lo, these many years do I serve thee, and I never transgressed a commandment of thine; and yet thou never gavest me a kid, that I might make merry with my friends:30 but when this thy son came, who hath devoured thy living with harlots, thou killedst for him the fatted calf.31 And he said unto him, Son, thou art ever with me, and all that is mine is thine.32 But it was meet to make merry and be glad: for this thy brother was dead, and is alive again; and was lost, and is found.