Luca 21
Văduva săracă și dărnicia ei
1 Când Și-a ridicat privirea, i-a văzut pe cei bogați punându-și darurile în vistieriat Templului .2 A văzut și o văduvă săracă, punând acolo două leptat.3 Isus a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți,4 pentru că toți aceștia au pus din abundența lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea ca să trăiască.“
Semne ale sfârșitului
5 În timp ce unii vorbeau despre Templu, că este împodobitt cu pietre frumoaset și cu daruri, El a zis:
6 – Cât despre aceste lucruri pe care le vedeți, vor veni zile când nu va fi lăsată piatră pe piatră; totul va fi dărâmat.t
7 Ei L-au întrebat:
– Învățătorule, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când urmează să se întâmple acestea?
8 El le-a răspuns:
– Vedeți să nu fiți duși în rătăcire! Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela !“ și „Vremea se apropie!“ Să nu vă duceți după ei!9 Când veți auzi de războaie și răscoale, să nu vă îngroziți, căci întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârșitul nu va fi imediat.
10 Apoi El le-a zis:
– Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății.11 Vor fi cutremure mari și foamete, și molime în diverse locuri; vor fi manifestări înspăimântătoare și semne mari din cer.12 Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi și vă vor persecuta. Vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în închisori și vă vor duce înaintea regilor și înaintea guvernatorilor din pricina Numelui Meu.13 Vi se va da astfel prilejul să fiți mărturie înaintea lor .14 Hotărâți-vă deci în inimile voastre să nu vă pregătiți mai dinainte apărarea!15 Căci Eu vă voi da cuvinte și o înțelepciune căreia nici unul din potrivnicii voștri nu i se va putea opune și n-o va putea contrazice!16 Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi vă vor da la moarte.17 Și veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu.18 Dar nici un fir de păr din cap nu vi se va pierde.19 Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletelet.
20 Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de armate, atunci să știți că pustiirea lui este aproape.21 Atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară, iar cei de pe câmpii să nu intre în el,22 căci acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate lucrurile care au fost scrise.23 Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Căci va fi strâmtorare mare peste pământ și urgie peste poporul acesta!24 Vor cădea uciși de ascuțișul sabiei și vor fi duși captivi prin toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către neamuri, până când se vor împlini vremurile neamurilor.
25 Vor fi semne în soare, lună și stele,t iar pe pământ va fi suferință printre neamuri, încremenite de urletul mării și al valurilor.26 Oamenii vor leșina de frică în așteptarea lucrurilor care urmează să vină asupra omenirii, căci puterile cerurilor vor fi clătinatet.27 Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor,t cu putere și mare slavă.28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, îndreptați-vă și ridicați-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie!
29 Le-a spus apoi o pildă:
– Uitați-vă la smochin și la toți copacii.30 Când vedeți că deja înfrunzesc, știți că de acum vara este aproape.31 Tot așa și voi, când vedeți că se întâmplă aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.32 Adevărat vă spun că nu va trece această generație până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri.33 Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!
34 Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare, cu beții și cu îngrijorările vieții și astfel ziua aceea să vină asupra voastră pe neașteptate,35 ca o capcană! Căci ea va veni peste toți locuitorii de pe toată fața pământului.36 Vegheați tot timpul, rugându-vă să puteți scăpa de toate aceste lucruri care urmează să se întâmple și să puteți sta în picioare înaintea Fiului Omului!
37 În fiecare zi Isus dădea învățătură în Templu, iar în fiecare seară ieșea și-Și petrecea noaptea pe muntele numit „al Măslinilor“.38 Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în Templu, ca să-L asculte.
LUKE 21
A Widow's Offering
(Mark 12.41-44)
1 Jesus looked up and saw some rich people tossing their gifts into the offering box. 2 He also saw a poor widow putting in a few cents. 3 And he said, “I tell you that this poor woman has put in more than all the others.
4 Everyone else gave what they didn't need. But she is very poor and gave everything she had.”The Temple Will Be Destroyed
(Matthew 24.1,2; Mark 13.1,2)
5 Some people were talking about the beautiful stones used to build the temple and about the gifts that had been placed in it. Jesus said,
6 “Do you see these stones? The time is coming when not one of them will be left in place. They will all be knocked down.”Warning about Trouble
(Matthew 24.3-14; Mark 13.3-13)
7 t Some people asked, “Teacher, when will all this happen? How can we know when these things are about to take place?”
8 Jesus replied:
Don't be fooled by those who will come and claim to be me. They will say, “I am Christ!” and “Now is the time!” But don't follow them.
9 When you hear about wars and riots, don't be afraid. These things will have to happen first, but this isn't the end.
10 Nations will go to war against one another, and kingdoms will attack each other.
11 There will be great earthquakes, and in many places people will starve to death and suffer terrible diseases. All sorts of frightening things will be seen in the sky.
12 Before all this happens, you will be arrested and punished. You will be tried in your synagogues and put in jail. Because of me you will be placed on trial before kings and governors.
13 But this will be your chance to tell about your faith.
14 t Don't worry about what you will say to defend yourselves. 15 I will give you the wisdom to know what to say. None of your enemies will be able to oppose you or to say that you are wrong. 16 You will be betrayed by your own parents, brothers, family, and friends. Some of you will even be killed. 17 Because of me, you will be hated by everyone. 18 But don't worry!t
19 You will be saved by being faithful to me.Jerusalem Will Be Destroyed
(Matthew 24.15-21; Mark 13.14-19)
20 When you see Jerusalem surrounded by soldiers, you will know that it will soon be destroyed. 21 If you are living in Judea at this time, run to the mountains. If you are in the city, leave it. And if you are out in the country, don't go back into the city. 22 t This time of punishment is what is written about in the Scriptures. 23 It will be an awful time for women who are expecting babies or nursing young children! Everywhere in the land people will suffer horribly and be punished.
24 Some of them will be killed by swords. Others will be carried off to foreign countries. Jerusalem will be overrun by foreign nations until their time comes to an end.When the Son of Man Appears
(Matthew 24.29-31; Mark 13.24-27)
25 t Strange things will happen to the sun, moon, and stars. The nations on earth will be afraid of the roaring sea and tides, and they won't know what to do. 26 People will be so frightened that they will faint because of what is happening to the world. Every power in the sky will be shaken.t 27 t Then the Son of Man will be seen, coming in a cloud with power and great glory.
28 When all of this starts happening, stand up straight and be brave. You will soon be set free.A Lesson from a Fig Tree
(Matthew 24.32-35; Mark 13.28-31)
29 Then Jesus told them a story:
When you see a fig tree or any other tree 30 putting out leaves, you know that summer will soon come. 31 So, when you see these things happening, you know that God's kingdom will soon be here. 32 You can be sure that some of the people of this generation will still be alive when all of this takes place.
33 The sky and the earth won't last forever, but my words will.A Warning
34 Don't spend all of your time thinking about eating or drinking or worrying about life. If you do, the final day will suddenly catch you 35 like a trap. This day will surprise everyone on earth.
36 Watch out and keep praying that you can escape all that is going to happen and that the Son of Man will be pleased with you.
37 t Jesus taught in the temple each day, and he spent each night on the Mount of Olives. 38 Everyone got up early and came to the temple to hear him teach.